Se școlesc în pușcărie! Peste 30 de deținuți din Penitenciarul Târgu Jiu urmează cursurile liceeale

Deschiderea anului şcolar a venit şi pentru 61 de deţinuţi din Penitenciarul Târgu Jiu. Persoanele condamnate sunt şcolite de personal didactic specializat din cadrul Centrului de Educaţie Incluzivă, pentru învăţământul primar şi gimnazial, şi cadre ale Liceului Tehnologic Bârseşti (27 de deţinuţi sunt înscrişi pentru cursurile învățământului primar și gimnazial și 34 pentru cursurile liceale.

“Conform Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul participării la cursurile de şcolarizare pentru formele de învăţământ general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an şcolar. (…)Ca serviciu public aflat în slujba comunităţii, Penitenciarul Târgu Jiu, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj, organizează cursuri de şcolarizare pentru persoanele condamnate, urmărind compensarea deficitului școlar și prevenirea, în acest fel a recidivei, prin transmiterea unor valori fundamentale, formarea de deprinderi şi atitudini, care să determine comportamente prosociale” se arată într-un comunicat de presă.

Curricula şcolară este cea stabilită la nivel naţional, iar diplomele sunt eliberate de către unitatea şcolară, fără a se face referire la absolvirea cursurilor în penitenciar.

Articolul precedentGorj, România creșterilor salariale și a vaucherelor de vacanță: 98 de școli au toaletele în fundul curții și nu sunt racordate la apă
Articolul următorRiscă ani de puşcărie: Copilul unui afacerist gorjean a lovit un jandarm aflat în serviciu