În orele de vârf, zona centrală a municipiului Târgu Jiu este sufocată de maşini. Aici, ca şi în alte părţi ale oraşului, se creează aglomeraţie şi din lipsa parcărilor amenajate. Problema este una veche, nerezolvată pâna acum de autorităţile locale. Primarul Marcel Romanescu a purtat, marţi, discuţii cu arhitecţii din Gorj pentru a rezolva dificultăţile din trafic. Reprezentanţii municipalităţii studiază posibilitatea de a amenaja o parcare chiar în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor.
“E doar o discuţie. Încercăm să găsim posibilitatea ca, în faţa Casei de Cultură, pe un proiect serios, să putem realiza un loc de parcare, şi deasupra acelei parcări să putem realiza un spaţiu verde cu o esplanadă pe care ulterior să se poată desfăşura diverse activităţi”, a afirmat Romanescu.
Pe de altă parte, Marian Rotaru, şeful Directiei de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, speră să găsească înţelegere la Compania Naţională de Investiţii pentru ca parcarea stadionului să fie deschisă înainte de inaugurarea arenei. De asemenea, peste 300 de locuri de parcare ar putea apărea în zona Rodna.
“Vom vedea dacă putem obţine o aprobare de la Compania Naţională de Investiţii ca să putem da drumul la parcare până se termină stadionul. Ar fi un lucru foarte bun, pentru că sunt 300 şi ceva de locuri de parcare, cu încă 300 şi ceva de la Piaţă zona centrală ar putea fi fluidizată”, a precizat Rotaru.
De asemenea, în faţa Spitalului Judeţean “Tudor Vladimirescu” va fi amenajată o parcare subterană pe două nivele.