Șef din Ministerul Transporturilor, mită de o sută de mii de euro

 

Petre Neacșa, șeful Direcției Economice din cadrul Ministerului Transporturilor, a fost reținut, miercuri, de procurorii DNA, care îl acuză de luare de mită.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt: În contextul menționat anterior, în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei (in jur de 100.000 euro – n.red. )”, a transmis, într-un comunicat, DNA.