Șeful Cancelariei Prezidențiale, Cristian Diaconescu, transmite că România nu va trimite forțe militare în Ucraina în perspectiva activării coaliției țărilor voluntare pentru statul vecin.
„România este prezentă în această coaliţie voluntară, care este însă mult mai elaborată decât în legătură cu desfăşurarea trupelor, eventuala desfăşurare a trupelor în Ucraina. Nu, nu vom trimite forţe militare. Contribuţia noastră ca şi hub regional va fi însă una extrem de hotărâtă, având în vedere, evident, probleme de securitate care privesc Ucraina, care în continuare va fi sprijinită de această coaliţie de voinţă, cuprinde state din Noua Zeelandă, Australia până în Islanda, plus state membre ale Uniunii Europene şi ale alianţei Nord-Atlantice. Deci perspectiva geografică a unui suport al comunităţii internaţionale privind Ucraina este clară, dar, repet, vor fi contribuţii efective, concrete. Am participat la absolut toate întâlnirile acestei coaliţii, la cel mai înalt nivel şi se vor identifica o serie de elemente care intră în pachetul de garanţii de securitate pentru Ucraina. Repet, din punct de vedere al României, nu se pune problema de a trimite de trupe”, a precizat Diaconescu.