Prezentat în presa centrală ca fiind unul dintre cei patru liberali care, în ședința Biroului Politic Național, s-ar fi abținut prin vot la propunerea de intrare a PNL în opoziție, deputatul Ion Iordache, președinte al PNL Gorj, caută să convingă opinia publică de faptul că informația este una eronată.
Acesta transmite că a votat ”pentru”, garantând astfel susținerea pentru direcția indicată de Ilie Bolojan. Doar că, într-o altă declarație, Iordache afirmase cu totul și cu totul altceva.
‘‘ȘI EU, ȘI CEILALȚI”
“Avem dată decizie de Birou Politic Național că nu vom mai colabora cu PSD-ul în nicio formă și că intrăm în opoziție. Nu știu, acum, dacă este nevoie de o decizie a unui congres. Nu cred că este cazul să luăm decizia unui congres. Intri în opoziție automat în momentul în care nu mai ai susținere în Parlament. A votat toată lumea <<pentru>>. Și eu, și ceilalți colegi. Au fost discuții în BPN, fiecare și-a spus punctul de vedere, în final, a fost vot în unanimitate. Probabil că o parte dintre cei care și-au spus un punct de vedere, acolo, au fost considerați că nu ar susține propunerea pe care a făcut-o premierul Bolojan. Așa cum este normal într-un partid democratic, în care fiecare poate să-și spună punct de vedere, au fost colegi care au spus că, din punctul lor de vedere, trebuie să fim atenți în a lua decizia de intrare în opoziție. Dar votul a fost în unanimitate”, a spus marți, la Radio Infinit, liderul liberalilor gorjeni.
A VOTAT ”PENTRU”, DAR ÎN LIPSĂ…
Poziționarea lui Iordache nu coincide sub nicio fornă cu declarația oferită cotidianului ”Pandurul” chiar după votarea moțiuniii de cenzură, în seara zilei de 5 mai. Acesta a afirmat că nu era în sală în momentulul votului din întâlnirea internă a PNL, că nu a votat.
IORDACHE: NU AM VOTAT ÎN NICIUN FEL, CĂ NU AM FOST ACOLO
‘‘Am văzut că a apărut o listă. Și a fost un vot în BNP, care se defășoară și acum, în care premierul a zis la începutul ședinței: <<hai să vedem de unde pornim>>. Și întrebarea a fost: <<Menținem, în continuare, deciziile de până acum?>> Au fost niște colegi care s-au abținut și unii care au votat pentru. Nu am votat deloc, că nu am fost acolo la momentul ăla. Dar am văzut că m-au dat pe lista la cei care au votat s-au s-au abținut”, a precizat, pentru sursa menționată, deputatul PNL Gorj.
-
Aurel Măceșanu
IMAGINI:
Ce relata presa centrală…
Declarație în Pandurul, în care susține că nu a participat la vot:
Radio Infinit, Iordache spune că a fost prezent și votat ”pentru”

































