Șefului DEN, mesaj pentru Bruxelles: Relaxați politica de închidere a centralelor pe cărbune

Șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN), Virgiliu Ivan, solicită public Comisiei Europene să permită statelor membre amânarea momentului la care centralele electrice care funcționează pe combusitibili fosili să fie închise conform programării inițiale.

 

Un obiectiv pe care l-am urmărit în această perioadă, dată fiind situația energetică la nivel european, a fost de a arăta în permanență necesitatea menținerii în funcțiune a celor două grupuri de la Complexul Energetic Oltenia, Grupul 3 de la Rovinari și Grupul 7 de la Turceni, și prin datele și analizele pe care le-am transmis, am încercat să susținem (funcționarea lor – n.red.).

Ne-am dori ca la nivel european, cel puțin în această perioadă de criză energetică, să se relaxeze puțin (politica de închidere a grupurilor energetice – n. red.) și să se permită statelor membre să poată menține grupurile energetice care dau siguranță în această perioadă dificilă, cel puțin o perioadă limitată de timp, cel puțin în această iarnă, dacă nu mai mult, până se va termina războiul și până când, la nivel european, nu vor apărea și alte surse de energie electrică, regenerabile respectiv clasice.

Este momentul la care, atât la nivelul statelor membre, cât și la nivel european, să se relaxeze această politică de scoatere din funcțiune de grupuri energetice, pentru că la momentul la care au fost asumate aceste planuri, situația energetică era cu totul alta. Mizăm pe înțelegerea forurilor europene”, a transmis șeful DEN.

Articolul precedentCiucă: Avem nevoie de hidrocentralele în construcție. Sunt bani ai României. Guvernul va susține reaprobarea în Parlament a proiectului
Articolul următorU Craiova 1948: Italianul Zenga l-a driblat pe Mititelu, în Dubai