Senat: Îndrumarea pacienților sistemului medical de stat spre privat, abatere disciplinară

Personalul medical din sistemul de sănătate se stat care îi îndrumă pe pacienți să folosească servicii medicale private ar putea risca sancțiuni disciplinare.
O propunere legislativă depusă recent la Senat interzice medicilor care lucrează la stat să pună presiune asupra pacienților ca să folosească servicii medicale private.
Măsura vizează atât doctorii, cât și personalul sanitar.
Conform noii norme, nerespectarea acestor obligații va constitui abatere disciplinară.
Potrivit Statutului Colegiului Medicilor din România, abaterea disciplinară angajează răspunderea disciplinară a făptuitorului, care riscă sancțiuni care pot fi mustrare, amendă, interdicţia de a exercita profesia, mergând până la retragerea calităţii de membru al Colegiului.
Conform expunerii de motive care însoțește propunerea, autorii acestei inițiative și-au inspirat demersul din prevederi legislative asemănătoare existente atât în Statele Unite ale Americii, cât și în Regatul Unit al Marii Britanii.
Articolul precedentFCU Craiova, trei puncte importante cu FC Botoșani
Articolul următorRareș Bogdan (PNL): În România, în 12-15 ani, se va trăi mai bine decât în majoritatea țărilor UE. Vom fi tigrul european