Sesizare la 112. Criță de beat la volan, ”langa-danga” pe șosea

Un tânăr, de 27 de ani, din Târgu Jiu, a sesizat vineri, la 112, că un autoturism se deplasează haotic pe partea carosabilă. Polițiștii au verificat cele semnalate și au constatat că șoferul mașinii în cauză se afla sub influența băuturilor alcoolice.

”După verificările efectuate de polițiști a fost depistat un bărbat, de 40 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 Bălești. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,13 mg/l alcool în aerul expirat”, a informat IPJ Gorj.

Conducătorul auto a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, în cauză fiind deschis un dosar penal sub acest aspect.