Un tânăr de 23 de ani, din Ciuperceni, a fost reținut pentru 24 de ore fiind suspect de comiterea unei crime. Acesta a semnalat autorităților, luni, prin numărul unic 112, că tatăl său, în vârstă de 50 de ani, este grav rănit după ce a căzut dintr-un copac. Bărbatul a fost transportat de urgență la spital, însă, din nefericire, a murit la scurt timp. Cele relatate de fiu nu se confirmă, anchetatorii bănuindu-l că și-a ucis tatăl.
”Din cercetările efectuate polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul de 50 ani, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool, a avut un conflict spontan cu fiul său, care ar fi exercitat acte de violență asupra sa”, a transmis IPJ Gorj.