S-a dus buhul în patru zări, județul nostru oferă mână de lucru ieftină pentru plantațiile Europei. Altădată un județ care absorbea forță de muncă, Gorjul postdecembrist e câmp de bătălie pentru angajatorii din Apus. În perioada următoare, o fermă din Scoția va organiza selecții pentru recrutare de personal la Târgu Jiu, Bumbești Jiu și Bălănești. Scoțienii caută lucrători pentru culegerea și sortarea căpșunilor, având nevoie pentru sezonul 2018 de până la 500 de sezonieri. Angajatorii oferă 7,83 lire pe oră și 11,75 lire pentru ora muncită suplimentar.