Simulări. Bătut la scor, PNL Gorj ar putea câștiga același număr de mandate ca PSD

Mai multe simulări arată că PNL Gorj ar putea trimite în Parlament același număr de deputați și senatori ca PSD, chiar dacă a pierdut la o diferență mare în fața social-democraților (-16,9% la Camera Deputaților și -14,4 la Senat).

Astfel, pe lângă Dan Vîlceanu, care era deja sigur ales, în camera secundă a Parlamentului ar urma să ajungă și Gheorghe Pecingină. Aceleași calcule îl dau pe Ion Iordache senator. De altfel, omul de afaceri a anunțat, luni seara, câștigarea mandatului.

Tot simulările arată că de la PSD Cristi Rujan va merge în Senat, iar Mihai Weber și Claudiu Manta în Camera Deputaților.

Cel de-al cincilea mandat de deputat ar fi fost câștigat de Radu Miruță (USR-PLUS).

Aceste calcule vor fi revizuite dacă PMP, în ultimele momente, va deveni partid parlamentar.

Articolul precedentRomânia, în grupă cu Germania în preliminariile CM 2022
Articolul următorMarcel Colacu: Ar fi fost posibilă o guvernare PSD – PNL