Sindicalist, după discuțiile cu Bolojan: Școala nu începe la 8 septembrie

Marius Nistor, președintele Federației „Spiru Haret”, a spune că profesorii vor boicota începutul anului școlar. Sindicaliștii au discutat, luni, cu prim-ministrul, însă, la finalul discuțiilor, au precizat că, deși Ilie Bolojan i-a ascultat, nu a părut că a și înțeles sau că a luat în considerare ceea ce au avut de spus.

 

Vor continua protestele în fața Ministerului Educației. Se vor extinde și în fața Guvernului României, iar pe 8 septembrie școala nu va începe, vom boicota începerea anului școlar. Sau mai bine spus începerea anului școlar va avea loc aici în prezența a zeci de mii de colegi din țară”, a declarat Nistor. 

Articolul precedentTârgu Jiu: Încep lucrările în ”’Revoluției”, o ultimă etapă a reabilitării cartierului
Articolul următorConcedieri: Zeci de mii de posturi din administrația locală vor fi desființate