Șoc în lumea sportului românesc! Fostă handbalistă, moartă la doar 34 de ani

 

Clubul Sportiv Rapid București a anunțat, joi, moartea fostei handbaliste Ecaterina Mihaela Drăghici, deces survenit la doar cei 34 de ani ai ex-rapidistei.
Interul dreapta, născut pe 6 noiembrie 1986, a făcut junioratul la CSS Nr. 5, perioadă în care a avut și selecții la lotul național al României.
După juniorat, înainte să ajungă la Rapid a jucat la Corona Brașov.
Rapidistă din tată în fiică, visul ei era să joace în culorile alb-vișinii. În 2008 visul a devenit realitate și publicul îi striga numele în sala din Giulești. Chiar dacă și-a încheiat cariera la Zalău, Rapid a rămas echipa ei de suflet.
În noaptea de 28-29 iunie, după eforturi îndelungate de resuscitare, Katy s-a stins.
A lăsat în urmă un copil, un soț, o soră, o mamă și numeroși prieteni”, a transmis CS Rapid București.
Articolul precedentTârgu Jiu: Eveniment special în Parcul Coloanei Infinitului
Articolul următorTârgu Jiu: Încălțări și haine second hand confiscate de polițiștii locali