Stadionul, administrat pe model olandez. Spațiile vor fi evaluate și licitate

Stadionul de la Târgu Jiu ar putea fi administrat după modelul olandez. Edilul Marcel Romanescu a precizat că întâlnirea cu reprezentantul clubului Ajax Amsterdam, Sander van Stiphout, a fost un prilej pentru a discuta şi despre managementul viitoarei arene din municipiu. Semifinalista Ligii Campionilor este acţionar în societatea care administrează stadionul “Johan Cruyff”. Pentru a vedea cum funcţionează acest parteneriat, reprezentanţii municipalităţii au fost invitaţi în “Ţara Lalelelor”.

“Va urma ca în perioada următoare să facem noi o vizită la clubul Ajax Amsterdam să ne arate cum funcţionează şi administrativ, şi sportiv, acea entitate. Clubul este acţionar şi beneficiază de pe urma profitului pe care îl obţine societatea. Toată lumea de acolo priveşte stadionul ca pe o afacere. Inclusiv clubul este interesat ca spaţiile de acolo să producă cât mai mulţi bani ca o parte să revină şi clubului Ajax. Nu există niciun fel de blocaje, orice fel de eveniment care poate fi organizat pe acea arenă se organizează. S-au dezvoltat tot felul de parteneriate cu companii multinaţionale”, a declarat Romanescu.

Edilul vrea un management eficient pentru stadionul din Târgu Jiu. Foarte important, Romanescu a precizat că spaţiile din incinta noului obiectiv vor fi scoase la licitație după ce arena va fi omologată şi pentru competiţiile internaţionale.

“După ce se face această omologare şi se stabilesc spaţiile cu destinaţie sportivă, putem discuta de o evaluare a spaţiilor administrative şi despre spaţiile pe care le vom scoate la închiriere, la licitaţia publică”, a spus primarul municipiului.

Articolul precedentIon Butan, consilier din Târgu Jiu, la ședința PSD
Articolul următorFoto! Gorjul evenimentelor rutiere: Mașină răsturnată, o alta, neasigurată, a blocat o stradă