Lucrările de la noul stadion din Târgu Jiu au fost finalizate, însă investiția este departe de a fi dată în uzul comunității.Mai este nevoie de mulți bani pentru ca locuitorii orașului să se poată bucura de arena la care lucrările au început cu câțiva ani în urmă.Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat la Sud FM că proiectul a presupus doar finalizarea exlusivă a stadionului, amenajarea zonelor adicente nu a fost prinsă, ceea ce înseamnă că vor trebui organizate alte licitații, alocate alte sume de bani pentru realizarea unui întreg care să poată fi pus la dispoziția orașului.Conform lui Romanescu, Compania Națională de Investiții a garantat verbal că va participa cu 70 de miliarde de lei vechi, însă se așteaptă și o decizie oficială a guvernului.”În acel moment, noi va trebui să venim cu o cofinanțare, mult mai mică decât suma celor de la CNI.Nu putem să nu alocăm acești bani, după ce s-au cheltuit 20 de milioane de euro pentru construcția care este în picioare, se vede”, a mai spus primarul.În cel mai fericit caz, licitațiile pentru amenajarea zonelor exterioare ar putea fi ținute în luna martie, asta dacă totul ar depinde de administrația din Târgu Jiu.