Streinu Cercel liniștește gorjenii: Riscul ca italianul să fi transmis coronavirusul este foarte mic

Mobilizare de forțe după ce s-a aflat că italianul, în vârstă de 71 de ani, diagnosticat cu coronavirus a petrecut câteva zile în Gorj, începând cu 18 februarie.

Horațiu Moldovan, secretar în ministerul Sănătății, a precizat că au fost luate 12 probe din zona în care s-au realizat anchete epidemiologice, acestea fiind trimise la Institutul de Boli Infecțioase ”Matei Balș” din București. Potrivit ultimelor informații, socrii celui infectat cu Covid-19 au fost izolați la domiciliu, în comuna Bâlteni, sat Peșteana Jiu. Marți seara, după aflarea veștilor, un tânăr s-a prezentat la Camera de Gardă a Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Acesta era însoțit de soția sa și a spus că a intrat în contact cu italianul.

În tot acest zbucium, Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului ”Matei Balș” a transmis cetățenilor din Dolj și Gorj care au intrat în contact cu bolnavul că riscul ca italianul să fi fost contagios în perioada în care s-a aflat în România este foarte mic.

Riscul de a transmite pe teritoriul României este foarte mic, pentru că, fiind în perioada de incubație, știm cu toții că această perioadă este de până la 14 zile. S-a aflat, într-adevăr, pe teritoriul României în perioada de incubație, dar fără să aibă potențial de transmitere. Debutul bolii a avut loc la 48 de ore după ce a ajuns pe teritoriul Italiei, ca atare riscul să fi fost contagios pe teritoriul României este foarte mic”, a spus, într-o intervenție telefonică la Digi 24, profesorul doctor.