Antrenorul Marius Șumidică, dat favorit să preia CSU Craiova, nu exclude o colaborare cu echipa lui Mihai Rotaru, precizând că la formația din Bănie se poate face performanță.
‘‘Dacă domnul Rotaru se gândește la Șumudică și n-are altă soluție, probabil ne vom așeza la masă și vom vedea despre ce e vorba. N-am primit niciun telefon. (…) E o echipă iubită unde trebuie să produci fotbal, nu e ușor. Are în componență jucători buni, pe Mitriță care eu l-am antrenat ultimul an, am și spus-o și de el și de Djokovic că i-am ajutat. Mai departe ce să spun, Craiova e echipă cu jucători buni, au jucători buni în componență, pot face performanță. Universitatea Craiova se bate fără probleme la primele trei locuri. Nu știu dacă va câștiga campionatul sau ce se poate întâmpla. (…) Eu niciodată nu o să vin la o echipă să spun că o să iau titlul, am spus că dacă voi fi să lucrez la o echipă din primele patru cu siguranță mă voi bate pentru primul loc, dar nu pot să spun, și la Astra am spus, nici nu era în plan când am luat campionatul. Dar, Craiova la momentul ăsta, la foamea de performanță, am înțeles că are condiții extraordinare, are posibilitatea de a câștiga și campionatul”, a declarat, pentru Fanatik, antrenorul.