Supărare mare! Nu vin banii pentru stadion, Romanescu nu mai vrea să-i plătească încălzirea la iarnă

Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, este foc și pară din cauză nefinanțării investiției de la noul stadion. După ce a bătut drumul Bucureștiului, fiind prezent la toate comisiile ministeriale și interministeriale pe subiect, după ce s-a căciulit în stânga și în dreapta, edilul-șef al municipiului Târgu Jiu are în față perspectiva unor costuri uriașe cu încălzirea arenei pe timpul sezonului rece. Totodată, există pericolul ca parte din ce s-a realizat să se degradeze. ”Din păcate, nu au fost alocați nici de această dată banii pentru stadion. Sperăm că după această rectificare, care se va face la nivel național, să primim și aceste sume. Eu sunt extrem de dezamăgit, pentru că promisiunile sunt multe, ajutorul și sprijinul pe care ar trebui să ni-l acorde autoritățile județene și parlamentarii văd că nu prea vine. Problema este că nu eu sunt cel dezavantajat, ci cetățenii care abia așteaptă să participe la competițiile care s-ar putea organiza în această incintă. Nu știu dacă vom mai plăti din nou întreținerea stadionului pe timp de iarnă, trebuie să luăm o decizie. Există posibilitatea ca municipalitatea să nu mai plătească pentru întreținerea stadionului, atâta timp cât cei care erau abilitați să realizeze infrastructura nu au realizat-o. Clădirea care există în acest moment nu este a Primăriei municipiului Târgu Jiu, este a Companiei Naționale de Investiții. Cel care o are în momentul de față în proprietate trebuie să se ocupe și de întreținerea clădirii”, a explicat Romanescu. Acesta a precizat că timp pentru lucrări ar mai fi, în condiții meteo favorabile, cel mai importat fiind alocarea sumelor necesare de către guvern.

Articolul precedentPăzea! Ponta vede falimentul la poarta CEO și e hotărât să salveze ”șandramaua” din nou
Articolul următorOportunitate pentru o carieră în Poliţia Română. MAI angajează din sursă externă