Supărat pe evoluții, un patron din SuperLigă lasă jucătorii fără prânz. Mâncare va ajunge la familiile nevoiașe

Laszlo Dioszegi, patronul celor de la formației Sepsi Sfântu Gheorghe, a anunțat, supărat pe evoluția echipei în meciul de la Botoșani, că jucătorii nu vor mai primi masa de prânz, câteva zile, preparatele urmând să ajungă la familii nevoiașe.

 

”… Faptul că, în acest sezon, echipa a jucat poate doar 20 de minute de fotbal spune multe! În Turcia v-am asigurat condiţii de lux, iar asta este mulţumirea pe care o primim?

Suntem la zi cu salariile şi primele! Ce vă mai trebuie? Poate nu realizaţi câte sacrificii fac eu şi facem noi toţi pentru ca voi să primiţi salarii de mii de euro şi toate celelalte beneficii! Dar nu credeţi că nu e doar despre a primi, ci şi despre a oferi ceva în schimb? Iar acel „ceva” nu înseamnă altceva decât 95 de minute de joc cu sufletul şi inima! Azi aţi rămas datori şi aţi stricat weekendul a zeci de mii de oameni!

Un lucru e sigur: şi noi vom face schimbări! Am decis ca, până la următorul meci, prânzul pe care îl primeaţi zilnic de la noi să fie oferit gratuit familiilor nevoiaşe, iar livrarea să fie făcută de copiii academiei, pentru ca şi ei să vadă câtă bucurie poate aduce o simplă masă caldă şi, poate, astfel să înţeleagă că banii trebuie munciţi şi meritaţi! Aşa vom aduce bucurie şi, în acelaşi timp, poate vom deschide şi câteva minţi!

Întotdeauna am spus că cel mai important este clubul.

Tot mai des mă întreb dacă merită să-mi neglijez afacerea, familia şi prietenii pentru ca voi să oferiţi atât de puţin respect în schimb. Nu mă interesează ce spune lumea, dar cine crede că poate continua să se plimbe pe teren fără consecinţe se înşală! Sunteţi datori faţă de suporteri, iar speranţa mea este ca joi să vedem o echipă complet diferită pe teren!… ”, a scris, pe Facebook, omul de afaceri. 

 

IMAGINE

Articolul precedentGorj: Transport ilegal de masă lemnoasă
Articolul următorPonta și-a anunțat candidatura la prezidențiale