CSU Craiova a terminat la egalitate, vineri seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa FC Voluntari, în primul meci al etapei a XXII-a a Superligii.
Ilfovenii au deschis scorul în minutul 55, printr-un şut imparabil al lui Damascan, după un assist al lui Nemec. Gazdele au restabilit egalitatea în minutul 72, atunci când Andrei Ivan a transformat un penalti obținut tot de el.
RĂDOI: AM CONTRIBUIT ȘI NOI LA GOLUL LOR
”Un rezultat care mulțumește Voluntariul, ne întristează pe noi, dar vizavi de inițiativă, ocazii, e un rezultat mincinos, am meritat victoria. Dar îi felicit pe băieți pentru atitudine. Eu cred că meritam cu prisosință victoria. Dacă era să pierdem, decât să apăr un egal, prefer să merg la atac.
Dacă era să luăm gol, asta era (ocazie uriașă a oaspeților în minutul 90 – n.red.). Știam că Damașcan și-o face pe dreptul, nu mi-a plăcut, avem trei fundași centrali. Am contribuit și noi la golul lor. Dan Nistor a dovedit că un jucător foarte bun, e un jucător cu calitate, poate face diferența, are experiență. Cred că am avut 17-18 ocazii și am reușit un singur gol. Aici trebuie să intervenim noi, staff-ul”, a spus antrenorul.
CÎRȚU: TREBUIAU SĂ FIE MAI MULTE GOLURI PENTRU NOI
”Nu prea aș vrea să intru în detalii, ar însemna să fac analiză, să trec peste Mirel. Este o echipă care care încearcă să joace ce își doresc ei. Un joc aglomerat, chiar se pricep să blocheze atacurile. Puțin a destabilizat golul marcat de ei. Venea așa pe un fond când noi aveam controlul jocului. Ăsta (Vitalie Damașcan – n.red.) e un jucător care ne-a mai dat un gol, ne-a mai luat niște puncte, dar el a dat tot cu piciorul drept. Nu ai voie să-l lași să și-o pună pe piciorul drept. Nu vreau să intru în fondul problemelor. Explică Mirel.
Din punctul meu de vedere, trebuia să fie mai multe (goluri – n.red.) pentru noi. Așa a fost în seara asta”, a declarat, la DIGI SPORT, președintele CSU.