Suporterii echipei Pandurii și-au pierdut răbdarea cu Cojocaru. Antrenorul: Sunt puternic, nu mă deranjează

Fanii Pandurilor şi-au pierdut răbdarea cu antrenorul Călin Cojocaru. Timişoreanul a fost contestat pe tot parcursul amicalului cu Jiul Petroşani, încheiat la egalitate 3-3.

Partida s-a disputat, vineri, pe Stadionul Municipal, iar adversara gorjenilor a folosit jucătorii care au evoluat mai puţin în perioada de pregătire . Chiar şi aşa, gazdele au fost egalate în ultimul minut al partidei, prilej pentru galerie să-i trimită noi apostrofări lui Cojocaru. Totuşi, antrenorul nu a părut că-i ia în calcul pe suporterii care i-au cerut demisia.

Nu mă deranjează că sunt contestat, sunt puternic şi dacă nu aş fi fost eu aici, ei poate susţineau pe altcineva acum”, a declarat Cojocaru.

O problemă mai importantă pare a fi lotul Pandurilor, lipsit în continuare de fotbalişti care să adauge un plusvaloare. De altfel, suporterii sunt furioşi că echipa nu a reuşit să păstreze mai mulţi jucători români şi gorjeni care s-au antrenat cu echipa, dar şi pentru că Felipa Acosta şi Emmanuel Okeke au plecat.

Nu avem un lot corespunzător pentru promovare. Trebuie să mai aducem urgent minimum trei jucători ca să prestăm un joc ca în primele 60 de minute. Ne trebuie un fundaş central, un mijlocaş central şi un atacant”, a recunoscut Cojocaru.

 

Articolul precedentMinistrul Educației: Școala începe cu copiii în bănci, iar purtarea măștii rămâne obligatorie
Articolul următorOlteancă înjunghiată de fostul partener în timp ce se afla în stația de autobuz