Surse media: DNA a început audierile în dosarul care o vizează pe Oana Gheorghiu. Și Miruță ar urma să fie chemat la declarații

Direcția Națională Anticorupție a început audierile într-un dosar care o vizează pe Oana Gheorghiu, anunță, pe surse, Gandul.ro. 

Este vorba despre posibie fapte de corupție posibil săvârșite de vicepremierul Oana Gheorghiu în favoarea grupului german Schwarz. Se vehiculează că planul de anchetă vizează și audierea miniștrilor Irinel Darău și Radu Miruță, care cunosc aspectele cele mai importante legate de cazul Schwarz.

DNA va trebui să pună cap la cap toate documentele care au stat la baza încercărilor de direcționare a contractelor către Schwarz și Mastercard (n.r. – care finanțează ONG-uri și proiecte), mailurile transmise între instituții, cele transmise de consiliera personală a Oanei Gheorghiu, Mădălina Marcu, privitoare la întâlnirile cu reprezentanții Schwarz, corespondența făcută de la nivelul vicepremierului și la cabinetul ministrului Darău, dar și stenograma convorbirilor care au avut loc la întâlnirea din 19 ianuarie 2026 dintre cei de la Schwarz și mai mulți factori de decizie cum ar fi ministrul Darău, Dragoș Vlad – directorul ADR, șefi din STS, consilierii Raul Gutin, Mădălina Marcu și Mircea Stoian de la Ministerul Economiei, dar și actualul șef al ADR, Cătălin Giulescu. Acesta din urmă nu făcea parte, la acel moment, din aparatul vicepremierului. Întâlnirea a fost una exclusivistă, afirmă sursele, pentru un singur provider, Schwartz În privința modului în care s-a lucrat în favoarea firmei germane Schwarz ar exista dovezi strânse de procurori din care reiese cum s-a încălcat Legea achizițiilor publice, neexistând nicio licitație, iar DNA vizează acum și mecanismele prin care a fost restrânsă concurența, ocolindu-se procedurile competitive din SEAP”, relatează sursa media enunțată.

 

Articolul precedentCoelho vorbește despre transferurile din această vară. Îi place un jucător din campionatul intern
Articolul următorGorj: Restricții de circulație pe două importante drumuri din județ. Încep lucrări de reparații asfaltice