Surse: Medicii legiști au stabilit cauza decesului taximetristului găsit mort în pădurea Drăgoieni

 

Decesul bărbatului de 38 de ani, din Târgu Jiu, taximetrist în oraș, a generat vâlvă la nivel de urbe, a iscat întrebări ce impun răspunsuri oficiale clare și urgente.

Deși media locală a informat că pe trupul neînsuflețit nu existau urme de violență, mai mult, în mașină au fost găsite și câteva sute de lei, semn că nu s-ar fi produs o tâlhărie, destule persoane, printre care și colegi de breaslă, au opinat că la mijloc ar fi fost vorba de o crimă.

 

”De ce se afla pe bancheta din spate?”, ”De ce își dăduse jos încălțările?”, ”Ce căuta în pădure la Drăgoieni? El era băiat cuminte, nu se ținea de prostii”, sunt doar trei dintre frământările expuse public în urma nenorocirii.

 

Un întreg oraș a cerut lămuriri. Mesaje ale autorităților. Tragedia nu a stârnit doar compasiune sau curiozitate, ci și temeri. Existența unui ipotetic criminal în comunitate este un motiv de panică pentru destui târgujieni.

Foarte probabil, vineri, 5 februarie 2021, anchetatorii o să transmită pe diferite căi comunicate prin care vor fi făcute precizări în caz.

Până atunci, din familie, jienii.ro a aflat că medicii legiști ar fi stabilit că taximetristul a murit în urma unui infarct. Specialiștii în medicină legală au efectuat necropsia și acesta ar fi rezultatul: infarct.

Și în condițiile prezentate, întrebările rămân. Să se fi retras bărbatul în acel loc, simțindu-se rău, în speranța că își va reveni după ce se va odihni puțin? De ce nu a cerut sprijin la 112? De ce nu a apelat la colegi, la prieteni?

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Nu toți elevii se întorc la școală săptămâna viitoare
Articolul următorGorj: Lăcomie maximă! Rețineri de toată jena, care pun în pericol viitorul populației piscicole