Surse politice transmit că Partidul Social Democrat a pus în discuție, la nivel de coaliție de guvernare, un pachet de măsuri menite să sprijine românii cu venituri mici.
Astfel, se ia în calcul acordarea de vouchere de 50 euro la fiecare 2 luni, pentru 6 alimente de bază, precum şi vouchere pentru elevii din familiile sărace, de 30 euro lunar, pentru 7 luni, pentru achiziţionarea de alimente, rechizite şi haine.
Din ce se vehiculează, acordarea de vouchere de 50 euro la fiecare 2 luni (până la sfârșitul anului) ar putea beneficia:
– persoanele care primesc Venit Minim Garantat (168.000 persoane)
– persoane cu dizabilitati (800.000 persoane)
– pensionarii cu un venit mai mic de 1500 lei (2.349.517 pensionari).