O hunedoreancă a a fost transportată în condiții speciale la un spital din Timișoara, fiind suspectă de coronavirus. Potrivit gddhd.ro, femeia de 56 de ani, din Deva, s-a prezentat în noaptea de sâmbătă spre duminică la Unitatea de Urgență a spitalului din localitate, acuzând o stare de sănătate precară, cu o temperatură a corpului ridicată care, a spus suferinda, nu a scăzut timp de o săptămână. Aceasta le-a precizat cadrelor medicale că s-a întors de curând din Thailanda. În urma rezultatelor testelor, medicii au hotărât transferul la Timișoara pentru investigații suplimentare, existând elemente care au trezit suspiciunea prezenței unui pacient afectat de coronavirus. Dincolo de condițiile speciale în care s-a efectuat transferul, în unitatea medicală s-au luat imediat măsuri de urgență.