Susține prețuri mai mari ale ApaRegio! Viceprimarul Aurel Popescu crede că majorarea prețului la apă-canal este justificată

Sunt şanse foarte mari ca tarifele pentru apă şi canal să fie majorate în perioada următoare. Târgujienii ar putea plăti mai mult către Aparegio, iar acest lucru nu a fost negat de către directorul societăţii, Traian Pătrăşcoiu. Informaţia a fost întărită, marţi, şi de viceprimarul municipiului, Aurel Popescu. Cel din urmă a declarat că investiţiile majore făcute de Aparegio trebuie amortizate. În orice caz, Popescu a spus că tarifele nu vor creşte cu 30%, aşa cum a susţinut consilierul PNL, Victor Banţa.

“Vedem că în oraş se construieşte în continuu, este foarte bine, se dezvoltă oraşul şi pe orizontală, şi pe verticală, este un lucru extraordinar de important. Utilităţile, la rândul lor, trebuie realizate, deci sunt convins că operatorul de apă şi canal are o justificare la orice creştere care poate să fie făcută, calculată şi aplicată în perioada următoare. Domnul Traian Pătrăşcoiu, în discuţia pe care am avut-o, a spus că va analiza, nu se ştie dacă creşterea va fi de 30%. Este un procent aruncat pe piaţă de cineva, în niciun caz nu se va atinge acest procent. E posibil să fie o creştere, e posibil să se rămână la preţurile actuale, dar, în momentul în care vor începe investiţiile, cu siguranţă se va face o analiza foarte clară asupra preţului pentru apă şi canal”, a declarat Popescu.

Mai mulţi consilieri locali s-au arătat indignaţi de o eventuală creştere a facturilor plătite către Aparegio. Printre ei, consilierul PNL Mihai Paraschiv, care a solicitat conducerii Aparegio să prezinte datele financiare ale societății. Pe de altă parte, Leonida Belgher, vicepreşedintele PMP Gorj, este de părere că majorările ar fi făcute pentru a-l pune într-o lumină proastă pe actualul primar, Marcel Romanescu.

“Categoric, cetăţenii vor da vina pe primar dacă vor creşte tarifele. Nu are nicio treabă primarul, trebuie să înţeleagă lumea. Primăria are doar 20% din acţiunile Aparegio. Asta vor, să arunce tot în spatele primarului, e greu de înţeles? Trebuie ca lumea să priceapă că nu primarul l-a pus pe Pătrăşcoiu director”, a spus Belgher la un post de radio local.

În replică, Marcel Romanescu a declarat că la Târgu Jiu preţul pentru apă şi canal e suficient de mare pentru ceea ce primesc cetăţenii.

Articolul precedentTotul pentru ”iedil”, doar Cârciumaru președinte! Aurel Popescu nu mai vrea alegeri la PSD Gorj
Articolul următorFoto: Fabulos! Dorin Brozbă pregătește un film documentar despre lagărul de la Târgu Jiu