Tâgu Jiu: Sumă impresionantă obținută pentru școlile din oraș: Primarul invită agenții economici locali la licitații

Nu mai puțin de cinci milioane de euro a obținut, prin PNRR, Primăria Târgu Jiu pentru unitățile de învățământ din Târgu Jiu. Din această sumă, două milioane de euro sunt destinați dotării cu sisteme IT noi și mobilier. Vor urma licitațiile, la care primarul Marcel Romanescu invită agenții economici locali să participe.

Cel mai mare efort se face pentru a scoate la licitație toate proiectele care privesc cele 29 de unități de învățământ de pe raza municipiului Târgu-Jiu. Avem câte trei proiecte, trei pachete sisteme IT, mobilier și laboratoare sau ateliere, pentru fiecare unitate de învățământ. Vom avea 87 de proceduri de licitație pentru toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului Târgu-Jiu și asta e un lucru care ne avantajează. E adevărat, se desfășoară anevoios, pentru că, vă spuneam, sunt aproape de 100 de licitații, dar, am preferat, să mergem pe proceduri de licitații cu o valoare mai mică, în așa fel încât fiecare dintre cei care își doresc să participe la licitație să se poată încadra pe o licitație, două, trei sau sau mai multe”, a precizat edilul. 

Pentru reabilitarea clădirilor Colegiului Național “Tudor Vladimirescu”, Palatului Copiilor și Grădiniței „Vis de Copil”, din Târgu-Jiu se așteaptă avize de la Ministerul Culturii. Obiectivele au fost afectate de cutremurele din 2023.

Proiectul cu sumele care ne au fost alocate pentru reabilitarea clădirilor afectate de cutremur se poate desfășura pe o perioadă mai îndelungată, mai ales ținând cont de faptul că o parte dintre clădiri, cum ar fi clădirea Colegiului <<Tudor Vladimirescu>>, Palatul Copiilor sau Grădinița <<Vis de Copil>>, se încadrează în categoria monumentelor istorice și atunci trebuie luat avizul de la Ministerul Culturii, care nu se ia foarte, foarte, ușor, dar și acela va veni în momentul în care vor fi scoase la licitație. Banii există și sunt, în momentul de față, transferați în contul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu. Din momentul în care vom avea proiectul finalizat, cu aviz de la Ministerul Culturii, se poate da ordinul de începere”, a mai spus Romanescu.

 

IMAGINE:

Articolul precedentFost jucător al Universității Craiova și antrenor la Pandurii, internat la spital în stare gravă
Articolul următorTârgu Jiu: Au dus micuții fotbaliști la Cinema, să vadă povestea ”Generației de Aur”