Tânăr din Gorj, implicat în transportul migranților peste graniță

Un tânăr din județul Gorj a fost reținut și este cercetat penal după ce ar fi fost călăuză pentru mai mulți migranți. Acesta a fost surprins în timp ce, împreună cu un alt bărbat din județul Timiș, cu ajutorul a două microbuze pentru marfă, transportau 33 de cetățeni din Siria, Somalia și Libia spre frontiera cu Ungaria, cu intenția de a trece pasagerii, clandestin, dincolo de frontieră.

,,În data de 29 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, în cooperare cu lucrători de la S.T.P.F. Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 01.00, colegii noştri au oprit pentru control, pe comunicaţia Horea – Scărişoara Nouă, la aproximativ 200 m de linia de frontieră, două microbuze de transport marfă conduse de doi cetăţeni români, domiciliaţi pe raza judeţelor Timiş şi Gorj, ambele vehicule fiind înmatriculate în România. Din primele verificări, s-a constatat că în compartimentele de transport marfă ale celor două microbuze se aflau ascunşi 33 de cetăţeni străini. Întrucât persoanele în cauză nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportate la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Satu Mare pentru cercetări”, a anunțat Poliția de Frontieră.

S-a stabilit faptul că grupul era format din 31 de bărbaţi şi două femei, din care 23 erau cetăţeni din Siria, 9 din Somalia şi unul din Libia, cu vârste cuprinse între 16 şi 40 de ani. Cetăţenii străini au declarat că intenţionau să treacă ilegal frontieră în Ungaria, pe jos, având intenţia de a ajunge în Germania, respectiv în Austria.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare cu privire la săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini. Aceştia au fost evaluaţi din punct de vedere medical de către lucrătorii DSP Satu Mare şi ulterior au fost predaţi Biroului de Imigrări Satu Mare.

Articolul precedentDe pomina lumii! Se apropie alegerile, romilor din Târgu Jiu li se promit terenuri
Articolul următorSondajele îi dau aripi lui Ponta: Elimină PSD din rândurile ADEVĂRATEI OPOZIȚII