Polițiști și procurori din județul Caraș Severin au pus marți în executare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Gorj, într-un dosar în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Speța pare desprinsă din filme, în cauză fiind vizat un tânăr de 20 de ani, din județul Gorj, care în luna octombrie 2019, în timp ce se afla în stațiunea Băile Herculane, ar fi reclamat furtul unui autoturism BMW pe care îl închiriase. În fapt, suspectul a dezmembrat vehiculul cu scopul de a-și însuși piesele. Potrivit resitaonline.ro, anterior, tânărul făcuse praf mașina fratelui său și intenționa să o repare cu piesele autoturismului închiriat. Foarte important, în urma perchezițiilor au fost descoperite componente ale autovehiculului în cauză.
‘‘Față de tânărul de 20 de ani a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore”, a informat IPJ Caraș-Severin. Bănuitul urma să fie prezentat miercuri instanței cu propuneri legale.