Tânăr luptător de la CSM Târgu Jiu, medalie de bronz la Cupa României

Tânărul luptător gorjean Octavian Mitoi (CSM Târgu Jiu) a cucerit, în weekendul care tocmai a trecut, medalia de bronz la Cupa României pentru Juniori U20, competiție desfășurată la Constanța. Sportivul este pregătit de antrenorul Mădălin Gorjanu și a concurat la 74 de kg și o categorie de vârstă superioară lui.

 

O surpriză deosebit de plăcută reușită de acest copil minunat! Ceea ce nu a reușit la categoria lui de vârsta, la U17, iată că a reușit la o categorie de vârstă mai sus, la U20, ceea ce este cu atât mai bine. Octavian a avut o evoluție extraordinară în toate meciurile, iar în finala pentru bronz a reușit să surprindă și să arate o maturitate extraordinară, câștigând fără să piardă niciun punct tehnic. Mă bucur extrem de mult pentru el, pentru că mereu îi spuneam că va veni și ziua asta cât de curând, dacă va continua să muncească la fel. Are două finale pierdute în 2022 și îmi doream mult să prindă un podium anul acesta, iar asta s-a întâmplat unde ma așteptam mai puțin, dar asta face să fie și mai încurajator. Avem viitor bun!”, a declarat, pentru site-ul CSM Târgu Jiu, Mădălin Gorjanu.

 

FOTO:

 

 

Articolul precedentSindicalist: Profesorii care au semnat vor avea contractele de muncă suspendate pe perioada grevei, nu-și vor primi drepturile salariale
Articolul următorGorj: Topit de beat la volan, a rupt un stâlp de la marginea drumului