Polițiștii din Târgu Cărbunești au fost nevoiți să facă uz de armă pentru pune capăt unui scandal care se desfășura în plină stradă. Protagoniști, membri a două familii de romi din localitate, persoane care în noaptea de vineri spre sâmbătă nu au fost impresionate de prezența oamenilor legii la fața locului și au continuat să se manifeste violent. În condițiile date, polițiștii au executat foc de avertisment în plan vertical. Unul dintre scandalagii a fost reținut pentru 24 de ore.”La data de 20 aprilie a.c., Poliția orașului Târgu Cărbunești a fost solicitată prin apelul 112 să intervină pentru aplanarea unui conflict între două familii din localitate. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de polițiști, care au intervenit pentru aplanarea stării conflictuale. În timpul intervenției, polițiștii au executat mai multe focuri de armă în plan vertical, nefiind rănită nicio persoană. Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit că altercația a avut loc pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri mai vechi, între 4 persoane, câte 2 din fiecare familie. Ulterior în zonă s-au adunat mai mulți membri ai celor două familii. Față de un bărbat de 36 de ani, din localitate, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore”, se arată într-un comunicat emis de IPJ Gorj.