Târgu Jiu: A ajuns primul troleibuz cu autonomie extinsă. Urmează să mai vină alte opt

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat, vineri, că în municipiu a ajuns primul troleibuz nou cu autonomie extinsa, mijloc de transport care va fi folosit pe traseele fără linie de alimentare electrică.
Primul troleibuz cu autonomie extinsă a ajuns la Târgu Jiu. Face parte din seria de 9 mijloace de transport în comun electrice cu autonomie care vor fi livrate de firma SOLARIS, conform unui grafic prestabilit, până în luna decembrie.
Acestea vor circula inclusiv pe traseele fără linie de alimentare electrică, ceea ce constituie un avantaj cert.
Anul viitor urmează să primim încă 15 troleibuze, în cadrul implementării unui alt proiect cu finanțare europeană ce vizează modernizarea transportului în comun”, a  precizat edilul-șef.
Articolul precedentCiolacu: Toată lumea și toți românii ne vor respecta. Suntem partidul care apără creștinismul în România
Articolul următorMinivacanță de 5 zile pentru bugetari, la sfârșit de noiembrie/început de decembrie