Noul sediu al Poliției Locale Târgu Jiu a fost inaugurat duminică, 1 Decembrie, de Ziua Națională. Imobilul, situat la ieșirea din municipiul Târgu Jiu spre Petroșani, a fost preluat de municipalitate de la Petrom. Pentru reabilitarea și amenajarea lui au fost investiți 2,5 milioane de lei.
Primarul Marcel Romanescu spune că s-a reușit punerea în valoare a unui bun din patrimoniul orașului, arătând, în același timp, că noile condiții de lucru obligă polițiștii locali la o activitate mai eficientă.