Târgu Jiu: A fost prezentat programul spectacolului de Revelion. După muzică, artificii

Alina și Victorița Lăcătușu, Alexandra Bleaje și taraful condus de maestrul Aurel Blondea vor întregii spectacolul de Revelion de la Târgu Jiu, cu segmentul muzică populară. MIRA și Ioana Ignat, două artiste în vogă, o să concerteze pentru publicul cate preferă muzica ușoară.

Primarul orașului, Marcel Romanescu, a prezentat modul în care a fost gândit Revelionul popular la Târgu Jiu, arătând că la miezul nopții, pe Insuliță, va avea loc și focul de artificii.

Sper ca în noapte de Revelion să avem la Târgu-Jiu o noapte caldă, atât din punct de vedere al condițiilor meteorologice, dar și din punctul de vedere al celor care vor concerta aici la noaptea dintre ani. Am dorit să diversificăm genul muzical și vom avea două concerte, unul de muzică ușoară, cu două mari interprete, în mare vogă în România la acest moment, e vorba de MIRA și Ioana Ignat, și, de asemenea, vom avea și un concert de muzică populară.

Vor fi pe scenă Victorița și Alina Lăcătușu, membre ale Ansamblului Doina Gorjului, și Alexandra Bleaje, iar taraful care va orchestra acest concert este taraful condus de maestrul Blondea, extrem de cunoscut la nivel național.

Cred că în felul acesta reușim să acoperim toate gusturile celor care în noaptea dintre ani vor dori să ajungă în Piața Prefecturii.

După concert avem un răgaz de 30 de minute pentru ca toți cei care doresc să urmărească focul de artificii să se poată deplasa pe Insulița de pe Jiu, acolo unde am organizat permanent spațiul dintre locul în care sunt artificiile și spectatorii care vor fi pe malul Jiului.

Spectacolul începe la ora 21.00 și se încheie la 23.30. La miezul nopții va fi spectacolul de artificii, iar apoi, eu mă voi deplasa spre Poarta Sărutului pentru a oficia căsătoriile cuplurilor care au depus deja documentele în acest sens.

Din fericire, în noaptea de Revelion nu vor fi restricții în privința numărului de participanți. Doar purtarea măștii este obligatorie. Noi ne așteptăm la un număr foarte mare pentru că am văzut ce s-a întâmplat pe 1 Decembrie, când au venit peste 1000 de persoane fără să anunțăm aprinderea iluminatului ornamental. Oamenii erau obișnuiți din anii trecuți cu acest eveniment, iar la acel moment aveam și restricții în vigoare”, a precizat Romanescu

Articolul precedentA murit Victor Socaciu
Articolul următorGorj: Accident mortal. O femeie, pasager într-o mașină, nu a mai putut fi salvată