Târgu Jiu: A fugit de polițiști și și-a abandonat autoturismul pe un maidan. Băuse

A băut înainte de a se urca la volan și de frica polițiștilor a fugit în loc să oprească la semnalele acestora.

 

La data de 24 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Rutier au efectuat semnal de oprire unui autoturism condus de un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce se deplasa pe Calea București din localitate, din direcția străzii Narciselor către Drăgoieni, însă acesta nu ar fi oprit la semnal, iar polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului.

Conducătorul auto a abandonat mașina pe un teren viran din proximitatea străzii Narciselor și a fugit într-o direcție necunoscută.

Ulterior, bărbatul s-a prezentat la sediul poliției, unde i-a fost solicitată testarea cu aparatul alcooltest, acesta refuzând și recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, recunoscând, totuși, că a consumat băuturi alcoolice în noaptea precedentă”, a transmis IPJ Gorj.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei
Articolul precedentMeteorit pe cerul Târgu Jiului, duminică seara
Articolul următorEmoții pentru Gîlcă și Rotaru: Unul dintre jucătorii bază ar putea lipsi mult timp de pe gazon