Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat, luni seara, că locuitorii din zona de Nord a municipiului vor beneficia de o grădiniță nouă, care va fi construită în spatele Școlii Gimnaziale 7.
”Construim încă o grădiniță, în partea de Nord a municipiului Târgu Jiu, în spatele Școlii Gimnaziale nr. 7 din Bulevardul <<Ecaterina Teodoroiu>>.
Este un proiect în valoare de 3,5 milioane de lei, în parteneriat cu Ministerul Educației, fiind vorba de o unitate cu program normal, cu 4 grupe.
S-a dat deja ordinul de începere a lucrărilor, iar obiectivul este asemănător grădiniței din strada Hidrocentralei, lucrare finalizată recent.
Grădinița va primi 80 de copii și acoperim astfel necesarul de locuri pentru zona de Nord, care era deficitară din acest punct de vedere.
Așa cum am promis, continuăm investițiile din domeniul educației, pe care noi îl considerăm prioritar. De asemenea, căutăm mereu resurse extrabugetare pentru a implementa proiectele mari, elaborate de echipa din cadrul Primăriei Municipiului Târgu Jiu. Se aduc, în acest fel, sume consistente din fonduri europene sau de la bugetul de stat, bani ce finanțează proiectele elaborate de noi pentru dezvoltarea orașului”, a precizat edilul-șef.
IMAGINI: