Târgu Jiu: A început reamenajarea parcului din zona Gării

Au demarat lucrările de reamenajarea a parcului din zona Stației CFR Târgu Jiu. Primarul municipiului, Marcel Romanescu, anunță că în această toamnă vor intra ”în lucru” cinci parcuri din oraș.

Au început lucrările la parcul din zona Gării Târgu Jiu. De altfel, în această toamnă amenajăm 5 parcuri în oraș, în zonele: Mioriței, Olari, Griviței (în fața complexului Runcu), 23 August – Săvinești și cel situat vizavi de Gară.
Ne axăm în principal pe crearea de zone dominate de spații verzi și copaci.
Este o investiție din bugetul local, în valoare de 2 milioane de lei și care prevede:
– Rulouri de gazon,
– Sisteme de irigații,
– Arbori din diferite specii,
– Iluminatul parcului și aleilor,
– Iluminat peisagistic asigurat de proiectoare ce vor pune în valoare elementele dendrologice,
– Alei din pavele,
– Mobilier urban.
Am demarat un program de realizare a unor mici colțuri de natură ce vor înfrumuseța diferite zone din municipiu.
Urmează, tot în această perioadă, să demareze și reamenajarea Parcului Tudor Vladimirescu, pentru care a fost deja emis ordinul de începere a lucrărilor.
În paralel, continuă lucrările și la cel mai nou și cel mai mare parc al municipiului Târgu Jiu, cel situat în zona Narciselor.
Aici avem o investiție în valoare de 3 milioane de euro, din fonduri europene. Parcul este amenajat pe o suprafață de 12 hectare Din care 10 hectare de gazon, se plantează 2500 de arbori din specii de valoare, se montează sistem de irigații care să acopere întreaga suprafață. Vor fi 10.000 metri pătrați de alei, un loc de joaca mare, de 650 de metri pătrați, amfiteatru in aer liber de 1300 de metri pătrați, un punct de informare și de închiriat biciclete, iar iluminatul va fi asigurat de un sistem modern cu 200 de stâlpi”, a transmis edilul.

IMAGINI:

Articolul precedentGorj: Mama îl caută! Tânăr dat dispărut de familie
Articolul următorTârgu Jiu: Romanescu a verificat modul în care se prezintă unitățile de învățământ în perspectiva începerii anului școlar