Târgu Jiu: Accident de muncă soldat cu decesul unui bărbat

Un bărbat de 44 de ani, din Târgu Jiu, a murit, marți, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 30 de metri, în timp ce se afla la serviciu și efectua lucrări de renovare a unei hale de pe raza localității componente Bârsești.

 

La data de 22 noiembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul unic de urgență, cu privire la faptul că o persoană aflată în timpul serviciului a căzut de la înălțime.

Polițiștii însoțiți reprezentanți din cadrul ITM Gorj s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 44 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se afla la serviciu și efectua lucrări de renovare a unei hale industriale situată în localitatea componentă Bârsești, a căzut de la o înălțime de aproximativ 30 de metri.

În urma manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical sosit la fața locului, a fost constatat decesul.

Corpul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”, a transmis IPJ Gorj.

 

Articolul precedentGorj: ”Pricopseală penală”! La volan, fără permis și băut, iar mașina nu era înmatriculată
Articolul următorComisia Europeană: MCV pentru România poate fi ridicat