Târgu Jiu: Accident grav! La volan fără permis, a apăsat pe accelerație pentru a scăpa de polițiști

Un tânăr din Bălești, Gorj, a fost transportat în stare gravă la spital, duminică noaptea, după ce, fiind la volan fără permis, a apăsat pe accelerație încercând să scape de polițiștii care îl urmăreau după ce nu oprise la semnalele acestora.

În noaptea de 17 spre 18 martie 2024, polițiști din cadrul Biroului de Ordine Publică, în timp ce se aflau în executarea activităților de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism care circula din direcția străzii Termocentralei spre strada Luncilor. În urma semnalului de oprire, conducătorul auto și-a continuat deplasare, fiind urmărit de polițiști, iar într-o curbă la dreapta, acesta a intrat în coliziune cu un parapet de ciment.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto, care a fost identificat de polițiști în persoana unui bărbat, în vârstă de 25 de ani, din sat Voinigești, comuna Bălești, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate și recoltare de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice”, a transmis IPJ Gorj. 

Articolul precedentTârgu Jiu: Prinși în timp ce încercau să sustragă combustibil din rezervorul unui autocamion
Articolul următorIncendiu la Aeroportul Craiova