Târgu Jiu: Accident în sensul giratoriu de la Romanești. Șoferul ambulanței este încarcerat

 

Accident rutier petrecut, sâmbătă la prânz, în sensul giratoriu de la Romanești, Târgu Jiu, Gorj. Din primele date, o ambulanță a intrat în coliziune cu o autocisternă. Șoferul autospecialei SAJ Gorj este încarcerat.
Echipajele medicale intervin.
Revenim.
ACTUALIZARE:

La data de 3 decembrie a.c., ora 11:14, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la faptul că în localitatea componentă Romanești a avut loc un eveniment rutier cu victime în care a fost implicat și un echipaj medical.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, din direcția strada Aleea Victoriei-strada Mărgăritarului, în sensul giratoriu nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanțe, care transporta un pacient, având semnalele acustice și luminoase în funcțiune și a intrat în coliziune cu aceasta.

În urma evenimentului, conducătorul auto al echipajului medical, precum și asistenta medicală au fost răniți grav, iar pacientul a fost rănit ușor, toți fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

 

PACIENTUL DIN AMBULANȚĂ A DECEDAT

Șoferul și asistenta medicală care se aflau în ambulanța implicată în accidentul rutier au fost aduși la UPU, unde au primit îngrijirile medicale necesare, dar, din cauza rănilor suferite, medicii de la SJU Târgu-Jiu au decis să îi transfere la SJU Craiova. Asistenta medicală a fost transferată cu elicopterul SMURD la secția Neurochirugie a SJU Craiova, iar ambulanțierul a fost transferat ulterior tot cu elicopterul SMURD la principala unitate medicală din Craiova. Pacientul care se afla în ambulanță a decedat la câteva ore de la producerea tragicului eveniment rutier”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

IMAGINI:

Articolul precedentGorj: Accident! Intervenție masivă a echipajelor medicale și a pompierilor
Articolul următorSurse: Viața tânărului care s-a izbit cu mașina de un copac, la Bârsești, salvată de medici!