Târgu Jiu: Accident pe Bulevardul ”Brâncuși”! Tineri răniți, intervenție a echipajelor medicale

Doi tineri în vârstă de 19 ani au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Tudor Vladimirescu Târgu Jiu, în urma unui grav accident rutier petrecut, joi seara, pe Bulevardul Constantin Brâncuși din municipiu, arată primele date obținute pe surse.

Inițial s-a vorbit de trei persoane grav rănite, la locul evenimentului deplasându-se o ambulanță pentru descarcerare și un SMURD, de la ISU Gorj, precum și trei ambulanțe de la Serviciul de Ambulanță Gorj.

Se vehiculează că o mașină care rula cu viteză pe bulevard a lovit o alta care ieșea de pe o stradă laterală.

Revenim cu comunicări oficiale.

 

ACTUALIZARE

În seara zilei de 23 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier soldat cu victime pe Bulevardul <<Constantin Brâncuși>>. Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că un tânăr de 19 ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul <<Constantin Brâncuși>>, din municipiul Târgu Jiu, din direcția strada Traian către Piața Centrală, la efectuarea virajului la stânga spre strada Calea Eroilor, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani, din comuna Scoarța, care se deplasa din sens opus. În urma impactului au fost răniți doi tineri de 19 ani și o tânără de 18 ani, din municipiul Târgu Jiu, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 19 ani. Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a transmis IPJ Gorj. 

Articolul precedentIohannis, reperat de maneliști la New York: Dacă simțeați că sunt fraier, m-ați fi aruncat în aer
Articolul următorBani din evaziune! Zeci de milioane de lei încasați fără facturi! Firme din Gorj și București, luate la puricat de ANAF