Autoritățile s-au mișcat rapid după cutremurul de marți și s-a reușit deja evaluarea unor cădiri. Astfel, s-a constatat la că sediul Primăriei Târgu Jiu, acolo unde au căzut cărămizi din coșuri, nu a fost afectată structura de rezistență a clădirii, iar primarul Marcel Romanescu a anunțat că salariații s-au întors în birouri la treabă. În cazul activității de la Evidența Populației, entitate cu sediul separat, edilul a adus precizări:
„Activitatea în primărie se desfășoară normal. Doar am suspendat relația fizică cu cetățeanul, ținând cont de faptul că mai avem anumite elemente pe acoperișul clădirii care ar putea să pună în pericol cetățenii. Și, atunci, am preferat să intrăm în mediul online cu cetățenii care vor să ne transmită sesizări sau să depună documente. Eu sunt în biroul meu de primar, așa cum am stat imediat după ce s-a făcut o primă evaluare și când mi s-a adus la cunoștință de reprezentanții instituțiilor abilitate că această clădire a primăriei nu are modificări substanțiale pe structura de rezistență. Angajații sunt în primărie, ca și mine. La Direcția de Evidență a Populației, ținând cont că și acolo am suspendat relația cu publicul, există un birou în incinta stadionului, vizavi de primărie, unde se primesc documente, cum ar fi eliberarea carților de identitate, certificate de deces, de naștere. Urmează să luăm o hotărâre cu mutarea definitivă a acestei direcții în incinta stadionului sau dacă după expertiza care se va face, se consideră că acea clădire nu prezintă pericol, își vor desfășura activitatea în vechea locație”, a spus primarul.
CE URMEAZĂ…
„Este clar că vom lua măsuri pentru a reabilita primăria după cele întâmplate. Mai ales acoperișul primăriei, reabilitarea clădirii Direcției de Evidență a Populației. Posibile intervenții la unitățile de învățământ acolo unde este nevoie. Încercăm să facem cât putem de repede, însă să întocmim dosarele corect pentru a putea solicita, ulterior, un sprijin din partea Guvernului României. Vreau să mulțumesc tuturor societăților comerciale și, în primul rând, domnului Dan Mischie și domnului Nicu Crețu pentru sprijinul pe care ni l-au acordat de îndată, atunci când s-a produs acest cutremur. Și reprezentanților societății Edilitara, reprezentanților Poliției Locale și tuturor structurilor care au participat la găsirea unor soluții în vederea rezolvării anumitor probleme”, a anunțat Romanescu.