Familia și polițiștii caută o fată de 17 ani, din Târgu Jiu, care nu s-a mai întors la domiciliu.
”La data de 14 octombrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către un bărbat din Municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că fiica sa minoră, Pițigoi Cristina Elena, de 17 ani, în jurul orei 15:00 a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent”, a transmis, vineri seara, IPJ Gorj.
Semnalmente: înălțimea de aproximativ 1.75 metri; greutate aproximativă 70 kg; constituție atletică; ochi căprui; păr negru, lung; ten măsliniu; prezintă o cicatrice pe frunte în zona ochiului drept.
La momentul plecării fata purta colanți cu imprimeu animal print, adidași de culoare roz, geacă de culoare maro cu o blăniță în zona gâtului și poartă ochelari.
Minora nu este cunoscută cu plecări repetate de la domiciliu.
Persoanele care pot oferi relații cu privire la identificarea minorei, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să se deplaseze la cea mai apropiată unitate de poliție.
FOTO: