Târgu Jiu: Alertă maximă la pompieri! Nouă echipaje intervin la un incendiu. Vântul crează mari probleme

Mobilizare a pompierilor, sâmbătă după-amiază, pentru a stinge un incendiu de proporții, la vegetație uscată, în zona Preajba a municipiului Târgu Jiu.

 

„Un incendiu de vegetație care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 200 de hectare cu posibilitate de propagare la construcțiile aflate în imediata apropiere.
Intervenim pentru limitarea efectelor cu 9 (nouă) autospeciale de lucru cu apă și spumă. A fost mărită capacitatea operațională a unității pentru gestionarea eficientă a situației de urgență.
Colegii noștri fac tot ceea ce este omenește posibil pentru limitarea efectelor și pentru lichidarea incendiului, însă intervenție este una foarte dificilă din cauza vântului care amplifică flăcările și a temperaturilor foarte ridicate din această perioadă.
Din fericire, până în acest moment nu sunt înregistrate victime!”, transmite ISU Gorj.

 

Foto 1 – imagine Facebook din zona Artego

Foto 2 – ISU Gorj

Foto 3 – Centura Narciselor, zona reprezentanței Skoda, în imediata apropiere a unor unități economice.

 

 

Articolul precedentRotaru, despre Istanbul Bașakșehir: Sigur o echipă foarte bună. Au plătit 8 milioane pentru un jucător din Serie A
Articolul următorHandbal: Andrieș, după jocurile împotriva echipei lui Tadici: Trebuie să fim mulțumiți de ceea ce am realizat, ceea ce am arătat la ora actuală