Surse informează că polițiștii au fost solicitați, marți seara, la o pizzerie din Târgu Jiu, acolo unde salariații au reclamat că mai mulți romi au încercat să-i păcălească sub pretextul schimbării unei sume de bani, deținută în bancnote de 5 și 10 lei, în bancnote de valoare mai mare.
Astfel de situații ar mai fi fost înregistrate în ultimele zile la diferite puncte comerciale din municipiu. Potrivit surselor, Poliția Municipiului Târgu Jiu îi are pe suspecți în vizor și ar fi demarat deja o anchetă în caz.
Se pare că unul dintre indivizi a executat o condamnare cu executare, pentru același gen de faptă, la Penitenciarul Alba Iulia.
Unul din modurile de lucru prezentate nouă de sursă este foarte simplu, dar eficient:
Se dau toți banii după care, imediat, sunt solicitați pentru renumărare. În acest moment, intervine o altă persoană ce distrage pentru câteva secunde atenția salariatului, suficient timp însă pentru ca din întreaga sumă să dispară o parte. Teancul de bancnote se reîntoarce la gestionar, cel ce tocmai le numărase, fără ca el să își dea seama că tocmai a fost înșelat.