Târgu Jiu: Amendați pentru arderea resturilor vegetale sau a altor deșeuri

Arderea unor deșeuri, dar și a resturilor vegetale, a fost sancționată contravențional în peste 20 de situații, la Târgu Jiu.

În intervalul de timp 01.03.2022 – 03.04.2022, polițiștii locali au constatat pe raza municipiului Târgu Jiu 23 de abateri de la normele care prevăd interzicerea distrugerii prin ardere a resturilor vegetale sau a altor deșeuri, în imediata apropiere a locuințelor, aplicând tot atâtea sancțiuni contravenționale în conformitate cu prevederile H.C.L nr. 19/2002.
Focurile deschise, pentru arderea vegetaţiei uscate de pe câmp sau din grădini, sunt extrem de periculoase, soldându-se, nu de puţine ori, cu incendii greu de controlat.
De asemenea, pentru evitarea poluării mediului se recomandă ca populaţia să colecteze deşeurile separat, iar resturile vegetale să fie depozitate pentru compostare, care ulterior va servi ca îngrăşământ natural pentru terenurile agricole.
Eliminarea resturilor vegetale se poate realiza și prin intermediul operatorilor de salubrizare, în condițiile legii”, a transmis entitatea municipalității.

IMAGINI:

Articolul precedentGorj – simularea Evaluării Naționale: Elevii au primit subiecte greșite
Articolul următorGorj: Material lemnos în valoare de peste 250 de milioane lei vechi, confiscat