Târgu Jiu: Amenzi mai mari pentru cei care aruncă deșeuri în locuri nepermise

Autoritatea locală din Târgu Jiu va majora amenzile ce vizează depozitarea deșeurilor în locuri nepermise. Măsura vine ca răspuns la ceea ce a devenit o practică a unor locuitori ai municipiului, persoane care anulează prin ”obiceiurile” lor orice acțiune de ecologizare întreprinsă.

Avem în vedere modificarea tuturor documentelor care reglementează amenzile. Acest lucru a și fost inițiat. Și amenzile și controalele mai eficiente ale Poliției Locale ar putea reduce poluarea cu deșeuri din zonele cunoscute. Și proprietarii de suprafețe de teren unde este aruncat gunoiul au o responsabilitate. Ei sunt obligați să își îngrijească terenurile și să nu le lase în paragină sau cu deșeuri pe ele, chiar dacă le aruncă altcineva acolo. Venim cu soluții să reducem din aceste probleme”, a precizat, pentru presa locală, primarul orașului, Marcel Romanescu. 

Articolul precedentGorj: Zeci de permise de conducere ridicate de polițiștii rutieri
Articolul următorTârgu Jiu: Mese noi în Piața Centrală