Târgu Jiu: Armă supusă autorizării ridicată de polițiști

Dosar penal în cazul unui bărbat, din Târgu Jiu, care deținea, la domiciliu, o armă neletală supusă autorizării.

La data de 6 aprilie a.c., polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma unor activități informativ-operative, au identificat, pe strada Aleea Bicaz, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Târgu Jiu, care a deținea, fără drept, o arma neletală, cu aer comprimat, cu destinația tir sportiv, calibru de 4,5 mm., supusă autorizării.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul nu posedă autorizație pentru a deține, purta sau folosi arme si muniții, iar arma nu este înregistrată la Registrul Național al Armelor Integrat, aceasta fiind ridicată de către polițiști.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau portul fără drept, de arme neletale, din categoria celor supuse autorizării”, a transmis IPJ Gorj.

Articolul precedentGorj: A furat parchetul și sculele din casa unui consătean
Articolul următorCiolacu, anunț de ultimă oră: Este posibil să avem o criză economică