Atac cu cuțitul, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona blocurilor Turn din Târgu Jiu, pe strada Nicolae Titulescu.
Două persoane au ajuns la spital după ce au fost lovite cu un corp dur ascuțit.
Din date neoficiale, conflictul a pornit de la un schimb de replici între câteva persoane aflate pe trecerea de pietoni și un alt grup care se deplasa cu o mașină. Tot surse susțin că atacatorul ar fi tânăr, iar una dintre victime ar fi fost grav rănită.
Evenimentul s-a petrecut în jurul orei 2 a.m., iar strada a fost blocată mai multe ore, până aproape de ora 5 a.m., zona fiind închisă pentru cercetări.
ACTUALIZARE:
Din ce se vehiculează, un grup de trei tineri, care ieșiseră din părculețul de la Turn, ca sens de mers spre strada Olari, au intrat în conflict cu pasagerii unui autoturism, persoane din altă localitate. De aici, unul dintre cei trei, recidivist se pare, a lovit cu cuțitul în abdomen unul dintre adversari, iar pe altul în zona fesei.
Persoana rănită în abdomen necesită intervenție chirurgicală.
REVENIM CU INFORMAȚII OFICIALE