Târgu Jiu: Au început lucrările de reabilitare și extindere a Grădiniței nr. 1 din strada Griviței

Municipalitatea târgujiană a demarat o amplă investiție ce vizează reabilitarea și extinderea Grădiniței nr. 1 din strada Griviței, acolo unde, în curând, dincolo de spațiile moderne care îi vor aștepta pe cei mici, se va mări capacitatea unității cu două grupe.

Lucrări de amploare și la grădinița din Griviței, acolo unde extindem spațiile destinate celor mici. Având în vedere tendința de a scădea numărul copiilor din fiecare grupă, în așa fel încât să poată fi acordată o mai buna atenție fiecărui copil, avem nevoie de cât mai mult spațiu pentru a-i primi pe cei mici.
Acordăm o atenție deosebită tinerelor generații și vom continua să dezvoltăm și să modernizăm spațiile destinate educației la Târgu Jiu.
Pentru Grădinița nr. 1 din strada Griviței, investiția este de aproximativ un milion de lei și presupune extinderea cu încă două grupe, la care se adaugă spațiile conexe. Se vor executa lucrări de consolidare a clădirii, se va reface acoperișul, iar fațada va fi reabilitată.
Deși termenul de execuție este de 8 luni, constructorul a impus un ritm de munca mai alert și preconizăm că la 1 septembrie instituția va putea primi copiii”, a transmis primarul Marcel Romanescu. 
Articolul precedentAmbasadorul Rusiei: România să nu se îmbarce într-o aventură a ”capetelor fierbinți” din NATO
Articolul următorFost fotbalist la Steaua și FC Argeș, mort la doar 52 de ani